FILIALA CRAIOVA S.C.M.D. ASOCIAŢIA MILITARILOR „PROCONCORDIA”
Scrisoare Deschisă Copreședinților U.S.L,
Consecvenţi
în atitudine şi comportament faţă de alianţa USL, singura soluţie şi
alternativă pentru a salva România de „ciuma portocalie”, fiind loiali şi
devotaţi intereselor naţiunii române şi ale statului naţional unitar român,
militarii rezervişti din regiunea sud-vest Oltenia, membri ai Sindicatului Cadrelor
Militare şi ai Asociaţiei Militarilor „PROCONCORDIA”, au acţionat şi acţionează
pentru mobilizarea la vot a tuturor cetăţenilor responsabili, asigurând astfel
condiţiile câştigării alegerilor din data de 09 decembrie 2012.
Încrezători
în potenţialul şi capacitatea alianţei USL de a asigura condiţiile unei
guvernări stabile şi eficiente în interesul cetăţeanului român, în forţa şi
tăria de a face faţă presiunilor interne şi externe ale grupurilor de presiune
ostile intereselor României, militarii rezervişti s-au alăturat încă de la
constituire eforturilor acestei construcţii politice pentru coagularea şi
unirea tuturor energiilor pozitive din societatea românească, capabile să
înfăptuiască marea schimbare.
Convinşi
fiind de bunele dumneavoastră intenţii pentru repararea cât mai grabnică a
nedreptăţilor comise de către guvernările Băsescu – Boc – Ungureanu categoriei
socio-profesionale a militarilor, dar şi a altor categorii de cetăţeni, dorim
să vă aducem în atenţie câteva dintre frământările noastre, legate de reformele
pe care urmează să le implementaţi în instituţiile fundamentale ale statului,
în administraţia centrală şi locală şi, nu în ultimul rând în societatea
românească.
Armata ca
instituţie fundamentală a statului de drept trebuie să rămână apolitică şi
echidistantă faţă de forţele politice din societate, promovările şi avansările
în funcţie şi grad a militarilor făcându-se numai pe baza competenţei
profesionale şi a meritelor şi nu pe bază de clientelism şi recomandare de
partid.
Forţa şi
tăria unei armate constă în competenţa, profesionalismul şi motivarea corpului
de cadre, iar pentru aceasta trebuie ca urgent să se pună capăt practicilor de
intrare în sistem pe filiera „indirectă” şi a promovărilor pe bază de relaţii,
în afara regulilor şi legilor în vigoare.
Politizarea
corpului de cadre şi a instituţiei în ansamblul ei constituie o gravă eroare,
cu implicaţii şi consecinţe asupra democraţiei şi a statului de drept, precum
şi alterarea imaginii şi relaţiilor armatei române cu celelalte armate ale
statelor membre NATO şi UE.
Conducerea
armatei române trebuie încredinţată prin decizie politică unei personalităţi capabilă
să înţeleagă rolul şi menirea acestei verigi importante a statului de drept, în
măsură să asigure climatul şi condiţiile unei bune funcţionări a instituţiei, bun
comunicator în plan intern, dar şi extern, o elită autentică a societăţii care
să se impună prin pregătire profesională, patriotism, moralitate şi erudiţie.
Simbol al
statalităţii, armata se bucură de cea mai mare încredere în rândul societăţii
şi pentru aceasta ea trebuie să fie condusă de către o personalitate politică
credibilă şi apreciată de români şi nu de către „clienţi de partid” şi
„traseişti politici” care îşi negociază obţinerea funcţiei după „reguli” şi
„principii” străine onoarei şi demnităţii oricărui militar.
Din
respect pentru militarii cinstiţi şi oneşti ai acestei ţări, dar mai ales
pentru prestigiul armatei, vă rugăm, domnule preşedinte, ca în viitorul guvern
al României, să nominalizaţi şi să susţineţi la conducerea Ministerului Apărării
Naţionale o personalitate politică în măsură să se ridice la nivelul
instituţiei pe care o va administra, capabilă să înţeleagă şi continue
reformele începute de către actualul ministru, dar şi să întreprindă şi
implementeze altele noi, în aşa fel încât armata să devină cu adevărat
profesionistă, un garant al democraţiei şi statului naţional unitar, partener
credibil al armatelor din NATO şi UE.
Dacă însă
va fi nominalizată în fruntea M.Ap.N. o persoană mediocră, semidoctă şi
aservită unor interese ostile instituţiei pe care o va conduce, veţi da încă o
lovitură corpului de cadre în activitate şi din rezervă, contribuind astfel la
slăbirea încrederii acestora în factorul politic responsabil de buna
administrare a treburilor ţării.
În schimb,
dacă veţi înţelege mesajul nostru şi veţi ţine cont cu adevărat de interesele
instituţiei militare, veţi contribui la întărirea unităţii corpului de cadre
şi, implicit, la întărirea armatei române.
Asigurându-vă
încă o dată de întreaga noastră disponibilitate şi de întregul nostru sprijin,
convinşi fiind că electoratul român vă va acorda încrederea şi votul, aşteptăm
ziua schimbării în care adevărul va lua locul minciunii, profesionalismul
imposturii, iar dreptatea abuzului.
PREŞEDINTELE PREŞEDINTELE
FILIALEI S.C.M.D CRAIOVA ASOCIAŢIEI
MILITARILOR „PROCONCORDIA”
Col.(r) Col.(r)
Ioan
Mişu NAON George LUNGU